Stimați colegi din Colegiul Medicilor Stomatologi Timiș,
Colegiul Medicilor Stomatologi Timiș face un nou apel la legalitate și normalitate în Colegiul Medicilor Stomatologi România și de aceea considerăm util de a va aduce la
cunoștință următoarele:
– Așa cum știți, suntem în instanță pentru anularea și suspendarea efectelor juridice
ale deciziei nr 1 AGN, decizie care încalcă L95/2006.
– Suntem în instanță pentru pedepsele abuzive date de Comisia superioară de disciplină a
CMSR, comisie care execută orbește ordinele Biroului Executiv Național al CMSR. Drept
dovadă aveți și „promovarea” dr. Păcurar Mariana în comisia de medicină dentară din cadrul
Ministerului Sănătății, dar, funcția pe care o deține în cadrul Comisiei superioare de disciplină
este incompatibilă cu orice organ de conducere și decizie.
– în data de 06.03.2020 s-au prezentat la sediul CMS Timiș – dr. Brezoescu Alexandru, dr.
Cimpian Radu, dr. Oltean Mia – care erau „direct investiți” cu următoarele prerogative, să ne
aducă la cunoștință decizia nr. 09/3BexN/2020 din 4 martie 2020, care prevede:
„Luarea unor măsuri privind transferul documentelor de la nivel teritorial către Biroul
Executiv Național și Consiliul Național, identificarea tuturor conturilor bancare și a
dispozițiilor bănești de orice natură a CMS Timiș și acordarea de drept unic de dispoziție
asupra acestora către dr. Mia Oltean, efectuarea oricăror acte de dispoziție sau de administrare
ce se impun de către aceste persoane mai sus menționate”.
Nu și-au exprimat intenția de a lua în primire prerogativele prevăzute în această
decizie știind că este ilegal și spunând că au venit la ordinul dr. Ionescu Ecaterina. Au
plecat, iar noi, Biroul Executiv Teritorial Timiș și Consiliul Teritorial Timiș am rezolvat
problemele locale necesare activității Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș cum ar fi:
- libera practică pentru anul 2020 pentru cei 1800 de medici
- libera practică pentru anul 2021 (fără de care medicii nu pot lucra)
- numeroasele înscrieri în Colegiu, avizarea noilor cabinete
- îndrumarea și controlul a 1400 de cabinete,
- transferul medicilor din și în alte județe,
- certificate de onorabilitate pentru cei care pleacă în străinătate,
- numeroase acte care fac să meargă cursiv și la cota înaltă întreaga activitate a CMS Timiș,
- furnizarea de informații de la și prin Comisia superioară de disciplină.
Medicilor Stomatologi România prin dr.Ionescu Ecaterina au început cu genul de șicane:
– a început prin a trimite scrisori cu amenințări conducerii Colegiului, angajaților și chiar
personal, pe adresa de domiciliu a președintei Colegiului Medicilor Stomatologi
Timiș, dr.Barbu Delia. Prin toate acestea a căutat să blocheze activitatea stomatologică din
jud. Timiș. Din ce să trăiască medicii? Ei nu realizează venituri așa cum realizează
dr.Ionescu Ecaterina din cumulul de funcții pe care îl are!
D-na Păcurar și-a depășit atribuțiile prin chemarea și pedepsirea Comisiei electorale
locale Timiș de către Comisia superioară de disciplină, când de fapt și de drept acest
aspect, dacă era necesar, trebuia la Comisia de disciplină teritorială Timiș.
– Dr. Ionescu Ecaterina, manipulând date incorecte a făcut o sesizare către Parchetul de pe
lângă Judecătoria Timiș, împotriva întreg Biroului Executiv Teritorial Timiș, sesizare care s-a
dovedit a fi cu date inexacte și în afara legii și care a consumat timp prețios organelor de
anchetă. Nimic din ce a afirmat d-na Ionescu nu s-a dovedit adevărat, toate fiind
inexacte, dictate de un abuz de funcție și răzbunare. Ca să vă dăm un exemplu,
s-a susținut în scris că am sustras suma de 20000 de Euro (prefăcându-ne)
PENTRU A-I OFERI dr. Ogodescu,
prietenul, care a plecat dintre noi. EXTRASUL DE CONT INFIRMĂ ACEST LUCRU.
Trebuie să vă spun asta, înainte de a pleca, dr. Ogodescu a dat o declarație în fața
notarului unde a spus adevărul despre lupta noastră și cum i s-a agravat boala în urma
atacurilor făcute de către conducerea CMSR.
În luna noiembrie, președinta CMS Timiș, dr.Barbu Delia și eu , am participat la o
discuție cu un organ de conducere din UMF Timișoara și am fost avertizați că la sfârșitul lunii
martie 2021 dr. Ionescu ar intenționa să facă alegeri în CMS Timiș peste actuala conducere a
Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș, lucru condiționat de anumite colaborări ale d-nei
Ionescu cu UMF Timișoara. Acest aspect nu mai este secret pentru că el a devenit public prin
discuțiile purtate cu un grup al membrilor CMS Timiș care sunt cadre universitare. Vă dați
seama unde s-a ajuns?
O fi vrând dr. Ionescu alegeri în Colegiul Timiș ca să-și pună oamenii dar nu se poate.
În primul rând suntem în instanță și dacă alegerile democratice din Timiș nu sunt considerate
valide, atunci, nici cele naționale nu sunt legale pentru că acestea se țin după încheierea celor
din țară, inclusiv Timiș. Dr.Ionescu Ecaterina a mai încercat de două ori acest aspect dar acum
se bazează pe „trădarea” și alinierea mediului universitar la ordinele abuzive? Sau poate
șantajului? Întrebăm!
Ca un fapt divers, conducerea CMSR nu „recunosc” Colegiul Timiș dar, au încasat
cei 25% din cotizațiile noastre: Știți ce înseamnă asta? Că ne recunosc! A, că nu le place
adevărul? Că se simt cu musca pe căciulă? Da, știm!
Ar fi trist să fie adevărat și asta din mai multe puncte de vedere dar în care cel legal
este primordial: nu se pot face nici un fel de alegeri peste actuala conducere a Colegiului
Medicilor Stomatologi Timiș.
Nici o decizie a CMSR nu este validată de Ministerul Sănătății așa cum prevede
legea. Nu am văzut și nici nu există semnături de ministru sau de ministru secretar de
stat așa cum prevede legea 95/2006.
Vorba unui coleg universitar „fiecare va răspunde pentru ceea ce face”! Așa
este, trebuie să răspundă în fața legii!
De aceea, rugăm membrii Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș să nu se lase
antrenați în manipulări, să nu dea curs la nici o solicitare care nu provine de la CMS
Timiș, să păstrăm în continuare unitatea și independența Colegiului Timiș în fața
abuzului și imixtiunii conducerii naționale care se pare că este interesată doar de banii
noștri.
Așa cum o spuneți și voi, Timișul nu va ceda în fața abuzurilor conducerii
naționale a Colegiului Medicilor Stomatologi România.
Vom rămâne uniți și în fața trădării, DACĂ VA FI CAZUL!
Chiar dacă unii se laudă că au „cumpărat” justiția, chiar dacă unii se laudă că pot „aranja” alegeri
reale sau imaginare, chiar dacă pare că roțile justiției se mișcă prea încet câteodată, adevărul va
ieși întotdeauna la iveală iar vinovații vor plăti.
Împreună, toți cei care credem în adevăr, muncă onestă, bun simț și valoare profesională reală,
suntem o forță pe care nimeni nu o poate învinge!
Cu deosebită considerație,
În numele medicilor stomatologi din Timiș, prin vot
Dr. Cuțui Mihaela
Vicepreședinte CMS Timiș
Purtător de cuvânt al CMS Timiș
Avertizor de integritate public